sâmbătă, 17 octombrie 2009

Colectia de Toamna - Iarna :)

Cu setul Midnight Passion am inceput colectia de bijuterii pentru toamna si iarna acestui an.

Se poarta:
-coliere de toate lungimile
- coliere cu pandantiv
- cerceii lungi / candelabru / drop
- bratarile late
- brosele
- inelele

Stilurile la moda in acest sezon sunt:
- Stilul Regal: un stil bogat, distins, plin de elemente dantelate, culori puternice, cu o structura arhitecturala, puse in valoare de reflexiile metalice.
- Stilul Art Deco: bijuterii structurate si elegante, cu tonuri calde si reci care interactioneaza armonios dand senzatia de lux
- Stilul texturat: stil inspirat din arhitectura, geometric, in culori "toxice". Se bazeaza pe elemente cu forme dure, geometrice, mari.
- Stilul Fantasy: bijuterii ale caror trasaturi centrale sunt fantezia, misterul si jocul. Materialele si designul sunt confortabile si respecta necesitatile femeii moderne.
- Stilul natural: un stil relaxat al carui farmec il dau combinatiile de materiale artificiale si naturale, mate si lucioase, fine si aspre. Predomina nuantele de gri, bijuteriile in acest stil fiind casual.

vineri, 16 octombrie 2009

invitatie la targ :)

In data de 31.10.2009, in cadrul festivalului studentesc Studentiada 2009, va avea loc un targ de produse HANDMADE. Programul de vizitare va fi intre orele 10 si 18 si nu exista taxa de participare (pentru expozanti). Locatia va fi in Regie, pe Splai (circulatia auto va fi oprita). Organizatorii asigura mese si scaune pentru expozanti., In cazul in care ploua/ninge, se vor asigura corturi sau se va muta targul intr-o locatie inchisa in Politehnica (acest lucru va fi mentionat pe afise).


Daca doriti sa participati in calitate de expozanti trimiteti mail la adresa luana2050@yahoo.com.

S-AU TERMINAT INSCRIERILE.

marți, 13 octombrie 2009

impresii Targul Traditiilor


Un targ in adevaratul sens al cuvantului. Organizare foarte buna, un eveniment complex, cu peste 100 de standuri, cu mancare si bautura, cu dansuri si muzica traditionala, cu voie buna... Pana si Natura s-a imbunat - dupa o prima zi in care am inghetat, a doua a fost calda si frumoasa. Vizitatori (si implicit cumparatori) foarte multi - am inteles ca au fost in jur de 50000.
Au fost expuse lucruri facute cu drag si daruire - de exemplu sahul cu sticlute de palinca pe post de piese, care a fost deliciul coltului in care am stat. Iar vizitatorii au apreciat aceste lucruri, admirandu-le si cumparandu-le. Cei care s-au respectat nu au adus produse "din Europa" ca sa le vanda acolo. Am vazut costume populare foarte frumoase, rochite ardelenesti cu tenta medievala, ceramica, lucruri realizate din lemn etc. asta ca sa nu mai vorbim de specialitatile culinare traditionale (ca sa amintesc doar carnatii de Plescoi, pastrama afumata si cascavalul in coaja de brad...)
In concluzie a fost un targ reusit, cei care au venit au avut ce sa vada si ce sa cumpere.
Felicitari organizatorilor si expozantilor pentru lucrurile minunate prezentate.

vineri, 9 octombrie 2009

din nou targ

Sambata si duminica, 10 Octombrie 2009, ora 10:00 - 11 Octombrie 2009, ora 18:00, va asteptam la Targul Traditiilor, Obiceiuri de Toamna, editia a III-a :)
Bucuresti, Parcul Tineretului, pe platoul din spatele Palatului Copiilor


Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si Muzeul Taranului Roman organizeaza in perioada 10-11 octombrie a.c. Targul Traditiilor Obiceiuri de toamna. Evenimentul se afla deja la a treia editie si va fi organizat anul acesta in Parcul Tineretului din Bucuresti, pe platoul din spatele Palatului Copiilor.

Anul acesta, Targul Traditiilor va aduce in prim plan obiceiurile de toamna din diferite zone ale tarii, reunind la standuri peste 100 de mesteri populari, care vor prezenta obiecte variate specifice activitatilor de toamna, creatii originale realizate cu indemanare, imaginatie si talent.

Timp de doua zile, cei care iubesc arta populara romaneasca vor putea sa admire si chiar sa achizitioneze obiecte de artizanat traditionale romanesti, realizate din ceramica de Corund, Horezu, neolitica sau lemn, tesaturi, impletituri, covoare, papusi, masti, decoratiuni, icoane pe sticla, instrumente muzicale sau costume traditionale.

Pentru a reintregi atmosfera vietii satului, la Targul Traditiilor vor fi prezentate si produse din gastronomia traditionala romaneasca, precum pastrav in cetina de brad, carnati de Plescoi, muraturi, pastrama, must sau bulz. Printre suprizele acestei editii se numara reconstituirea unei gospodarii autentice romanesti, din zona Arges si demonstratii de maiestrie ale mesterilor derulate sub forma unor ateliere de creatie.

Din dorinta de a ramane fideli traditiilor autentice, evenimentul este organizat in parteneriat cu Muzeul Țaranului Roman. In fiecare an, prin intermediul acestui proiect, organizatorii isi propun promovarea traditiilor autentice romanesti, in spatiul urban.

Va invitam la Targul Traditiilor, sambata si duminica pe 10 si 11 octombrie, in intervalul orar 10.00-18.00, sa admirati sau sa luati cu voi ceva din cultura si traditiile autentice romanesti. Intrarea este libera.